
Cristi Negru a debutat azi cu o victorie în deplasare la prima clasată FCM Târgu Mureş, într-un meci contând pentru etapa cu numărul 18 a returului ligii secunde. În tur, actualul lider a revenit de la 1-0 şi a învins la limită, 2-1, prin golurile lui Sfârlea şi Vancea, pentru FC Argeş marcând în aceea partidă Adrian Voicu. În acest moment formaţia antrenată de Cristi Negru se clasează pe locul 2, la doar două puncte de primul loc promovabil.
După un meci cu numeroase ocazii şi de o parte şi de alta, piteştenii au fost cei care au deschis primii scorul încă din minutul 3 al partidei prin juniorul Ivănică, acesta marcând cu capul dintr-o centrare a lui Cosmin Năstăsie. În repriza secundă, alb-violeţii au reuşit majorarea scorului, autorul superbei execuţii fiind Ilie Poenaru ce a reuşit să perforeze plasa porţii adverse printr-un şut de la aproximativ 25 de metri în minutul 53 al partidei, lăsând fără reacţie portarul celor de la Târgu Mureş.
►FCM Târgu Mureş: Şţetca – Vârtic, Bălău, Lupuţ, Szilagyi – Anton, Stere (cpt.), Biţiş, Sfârlea – Vancea, N’ Kongue
Rezerve: Dănălache – Maghici, Cr. Pop, Vagner, M. Roman, D. Roman, Şaim
Antrenor: Cosmin Bodea
►FC Argeş: Boşneag – M. Stan, Bălaşa (cpt), Cazan, Poenaru – Al. Popa, Bazzi, Tameş, Năstăsie – D. Ivănică, Voiculeţ
Rezerve: Coca – Voicu, Diţă, V. Stan, Cârstoiu, Beuran, Cârstea
Antrenor: Cristi Negru
Rezumat VIDEO:














