Oraşul e acelaşi dintotdeauna, doar oamenii parcă sunt mai trişti. Aşa sunt de doi ani încoace, de când şi-au pierdut simbolul. Ţin minte că, de fiecare dată când treceam prin Piteşti, mă gândeam că sunt în “oraşul lui Dobrin”. Şi nu numai eu făceam asta, ci toţi cei care l-am văzut jucând pe marele fotbalist.

Între timp, Dobrin a părăsit această lume, mergând să-l încânte pe Cel de Sus cu fentele şi cu driblingurile sale inegalabile, dar spiritul lui e încă viu aici, la Piteşti.

Gica Dobrin

Mormântul lui Dobrin, loc de pelerinaj

Locul unde se odihneşte “nea Gicu”, în cimitirul aflat în apropierea stadionului, a devenit loc de pelerinaj. Nu numai pentru localnici, ci şi pentru foarte mulţi dintre cei care tranzitează oraşul. “Merg zilnic la cimitir şi de fiecare dată găsesc o mulţime de flori care nu erau în ziua precedentă. Uneori, găsesc oameni acolo, la mormânt. Unii mă recunosc, vin la mine şi îmi vorbesc, îmi spun cât de mult l-au admirat ei pe Gicu, cum le-a bucurat copilăria şi tinereţea. Le mulţumesc, ei pleacă, iar eu rămân şi plâng. Cât a trăit soţul meu, eu nu prea m-am băgat în treburile lui cu fotbalul, am căutat să fiu mai discretă, n-am intrat prea mult în lumea asta. A trebuit să moară ca să realizez cu adevărat lângă cine am stat, cât de iubit a fost el de toată lumea”, povesteşte Gica, soţia lui Nicolae Dobrin.

Ce s-a întâmplat cu adevărat în Mexic

Nationala '70

Legat de numele lui Dobrin, interviul cu Angelo Niculescu, publicat nu demult în ProSport, a stârnit controverse atunci când fostul selecţioner a afirmat că nu l-a folosit pe Dobrin în Mexic pentru că dispărea noaptea din cantonament la bar şi că era moale la antrenamente, unde nu-şi dădea deloc interesul. Doamna Dobrin n-a dorit iniţial să spună ce s-a întâmplat cu adevărat atunci: “Ce rost are? De ce să mai dezgropăm morţii? Cui i-ar mai folosi? Şi ce să-i spun eu acelui Angelo, care are acum 80 şi ceva de ani?”. Dar, într-un final, a dezvăluit varianta fostului mare fotbalist. “După ce au ajuns în Mexic, au avut un meci de pregătire înaintea Mondialului. La finalul acelei partide, Angelo şi cei din staff-ul tehnic au venit la Gicu şi l-au felicitat, i-au spus că a fost cel mai bun. A doua zi însă şi-au schimbat părerea. I-au zis că totuşi n-a jucat grozav şi că trebuie să tragă mai tare la pregătire. Nu ştiu ce s-a întâmplat peste noapte, dar au fost mulţi cei care erau invidioşi pe el, pentru că în ţară era cel mai iubit. După care, la antrenamente, Dumitru Nicolae Nicuşor, unul dintre ajutoarele lui Angelo, a început să-l şicaneze. Îi arunca mingea prost, stătea cu gura pe el, iar Gicu n-a mai rezistat şi i-a spus: «Nu mă interesează care e părerea ta, tu nu eşti decât casier în delegaţia asta!». Pentru că Nicuşor ţinea banii. Angelo a sărit şi el cu gura, că aşa n-are cum să joace, dar vreţi să vă spun sincer ceva? Nu cred că el a fost cu adevărat cel care a avut ceva cu Gicu, mai degrabă alţii, dar pe el l-au scos în faţă. Trebuia să reziste şi el în postul acela, nu!?”.

Au încercat să-l cumpere cu 15 minute împotriva Braziliei

Fosta consoartă a “Prinţului din Trivale”, aşa cum i se spunea lui Dobrin, continuă: “Când a văzut cum stau lucrurile, Gicu le-a cerut biletul de avion, că el se întoarce în ţară. Din momentul acela l-au izolat, practic era cu grupul, dar în afara programului echipei. Abia înaintea ultimului meci, cu Brazilia, Angelo a venit la el şi i-a spus că o să-l bage 15 minute. Gicu i-a răspuns că ori îl bagă tot meciul, ori deloc, el nu acceptă să joace un sfert de oră. Şi n-a jucat! După întoarcerea în ţară, Gicu le-a spus că el nu mai vine la echipa naţională, să nu-l mai cheme. La câteva luni după povestea asta, ne-am trezit acasă, la Piteşti, cu o delegaţie compusă din Mircea Angelescu, Ion Şiclovan, ambii din federaţie, cu Cornel Dinu şi cu Bebe Barbu, care era căpitan de echipă la FC Argeş. Cei de la federaţie veniseră să-l convingă pe Gicu să accepte să se întoarcă la lotul naţional. Acum întreb şi eu: dacă era vinovat, mai veneau după el să-l roage să revină? În ceea ce-l priveşte pe Angelo, am spus: el a fost de faţadă, adevăraţii vinovaţi au fost alţii. De ce nu găştile care făceau legea în echipă? Înţelegeţi ce vreţi!”

Şcoala de Fotbal, tot mai greu de finanţat

Acum, soţia fostului mare fotbalist se ocupă de Şcoala de Fotbal “Nicolae Dobrin”, cea unde s-au format, printre alţii, Raţ, Maftei şi Bilaşco. Are un antrenor acolo, Petre Calotă, iar finanţarea este asigurată din venituri proprii. Spune însă: “Nu ştiu cât o s-o mai pot face. E greu, mai ales în perioada asta de criză. Nimeni nu cumpără, nu sunt bani. Toţi vor jucători împrumut. Totuşi, cât o să mai pot, o s-o duc. Lui Gicu îi plăceau la nebunie copiii, n-aş vrea să-l dezamăgesc. El este tot timpul alături de mine, el îmi dă puterea de a merge mai departe!”

GICA DOBRIN DESPRE…

Gică Hagi

“Un om extraordinar. De câte ori se întâlnea cu Gicu, îl privea şi îi vorbea cu un respect incredibil. Mi-aduc aminte că, odată, la Constanţa, l-a chemat pe fiul său, Ianis, şi i-a zis: ‘Uite, tati, el este Dobrin, cel mai mare fotbalist român!’”

Nicu Gheară

“Nicu a fost omul la care am apelat atunci când eram disperată, când vedeam că-l pierd pe Gicu. El ne-a dus la un prieten de-al său, doctor, în Germania, unde a avut parte de un control medical total. Dar de plătit, am plătit noi totul, n-am acceptat niciodată bani de la altcineva”

Adi Mutu

“Nu i-a dat o dată un telefon de Crăciun sau de ziua de naştere! Dar nici n-aveam pretenţii să o facă. În afara unei simpatii a fiecăruia pentru celălalt, altceva nu era. În schimb, Dică şi Neaga îl sunau mereu de Sărbători sau de ziua lui.”

Carnetul de jucator

Ceauşescu: “Nu pleacă la Real, e bun naţional!”

O mare controversă a iscat povestea transferului ratat al lui Dobrin la Real Madrid, în 1972. Fostul său antrenor, Florin Halagian, afirma cu aproape un an în urmă că fotbalistul a fost cel care a refuzat transferul, că nu s-a putut despărţi de mediul său. Doamna Dobrin combate însă vehement această variantă: “Nu ştiu de unde şi până unde ştie domnul Halagian de aşa ceva, pentru că nu este adevărat. Cum să refuzi un asemenea club? Partidul Comunist, însuşi Ceauşescu, n-a acceptat să-l lase să plece! «Dobrin este un bun naţional, nu putem să-l lăsăm», a spus atunci Ceauşescu. A venit Santiago Bernabeu în persoană la Piteşti. Degeaba, deşi dădeau pentru Gicu două milioane de dolari, bani grei la vremea aia, puneau nocturnă la stadion şi dădeau şi un autocar pentru echipă. L-au lăsat să plece totuşi la Madrid, la meciul de retragere al lui Gento. Disperaţi să-l ia, cei de la Real i-au propus să rămână ilegal, dar Gicu nu a vrut aşa”.

Doru Nicolae, da – Dobrin, ba

Transferul la Real Madrid n-a fost singurul pe care Dobrin l-a ratat. Doamna Gica povesteşte că “a vrut să-l ia şi Panathinaikos Atena, atunci când a plecat şi Doru Nicolae. Grecii au venit după Doru, ştiţi deja povestea cu Vardinoians, dar cineva le-a spus că degeaba îl iau doar pe Doru, dacă nu-l iau şi pe Dobrin. Bineînţeles că grecii au dorit să-l ia şi pe Gicu, dar aceeaşi poveste, pe el nu l-a lăsat partidul. Ţin minte ziua când Doru a venit la noi acasă să-şi ia la revedere, pentru că trebuia să plece, şi avea lacrimi în ochi”.

A refuzat banii chinezilor

Mai târziu, după Revoluţie, chiar Dobrin a fost cel care a refuzat o ofertă tentantă, de data aceasta din poziţia de antrenor. Tot soţia povesteşte: “Am fost cu el în China spre finalul anului 2000 sau începutul lui 2001, nu mai ţin minte exact. Chinezii l-au chemat ca să-i ofere postul de selecţioner înaintea preliminariilor pentru Mondialul din 2002. Ne-au umplut de cadouri, iar lui Gicu îi ofereau un salariu uriaş. China avea şanse mari să se califice, fiindcă scăpase de de Japonia şi Coreea de Sud, care erau ţări organizatoare, dar Gicu a refuzat oferta. Tot acasă îl trăgea aţa. El niciodată n-a pus banii pe primul plan, lui îi plăcea să fie în mijlocul alor săi. Chinezii l-au pus ultierior pe Bora Milutinovic, care bineînţeles că s-a calificat.”

“Dincă – Te Leagă” nu l-a lăsat la Craiova

Dorit de cluburile puternice din Bucureşti, Dinamo şi Steaua, pe care însă întotdeauna le-a refuzat, Dobrin a fost foarte aproape să ajungă la Universitatea Craiova la mijlocul anilor 70. Gica povesteşte cum “a venit poetul Adrian Păunescu şi ne-a luat la Craiova, unde ne-au instalat imediat într-o casă superbă. Cinci camioane au venit peste noapte şi ne-au cărat toată mobila la Craiova. Am stat trei luni acolo, dar lui Gicu n-a vrut Argeşul să-i dea drumul. De fapt, primul secretar de atunci, Constantin Dincă, celebrul “Dincă-Te Leagă”, n-a vrut. S-a intervenit de foarte de sus, dar el a spus: «Da, îi dau drumul lui Dobrin, dar cu condiţia să mă trimiteţi şi pe mine prim-secretar la Dolj, iar pe cel de acolo să-l aduceţi în locul meu, la Argeş! Pentru că, dacă îl las pe Dobrin să plece, mă omoară lumea pe stradă. Deja m-au ameninţat cei de la Uzinele Dacia că opresc producţia dacă se întâmplă aşa ceva». După trei luni ne-am întors acasă. Aşa i-a fost lui scris, se vede treaba, să nu lase Piteştiul”.

Halagian îl îndemna să se lase!

Echipele campioane ale tarii

Totuşi, Dobrin a părăsit FC Argeş spre finalul carierei de jucător. Se întâmpla în toamna lui 1980, când a ales să meargă la CS Târgovişte, în Divizia B. Doamna Gica spune că “Halagian îl tot bătea la cap să se lase, că ar fi timpul, deşi Gicu mai putea, se vedea din joc asta. Bine, eu – şi nu numai eu – mereu l-am suspectat pe Halagian că era gelos pe succesul lui Gicu. Indiferent ce făcea el, ce câştiga, lumea tot pe Dobrin îl iubea şi probabil că, în timp, asta a ajuns să-l mai şi deranjeze. Atunci Gicu i-a întrebat pe cei de la Târgovişte, care veniseră după Iatan, dacă nu-l vor şi el. Ăia, să cadă de pe scaune când au auzit! L-au lăsat să plece, iar la primul antrenament la Târgovişte, mi-aduc aminte, a fost stadionul arhiplin. A plecat lumea de la muncă, nu le venea să creadă că e adevărat, că va juca Dobrin la Târgovişte. Peste câţiva ani, când o antrena pe FC Botoşani, cei de acolo chiar vindeau bilete la antrenamentele echipei, atat de mulţi erau cei care voiau să-l vadă pe Gicu al meu!”

Articol publicat de Ioan Viorel in ProSport

Dinamo avea totul pregătit pentru fiestă. Şampania, locul unde se va celebra cucerirea unui nou titlu… Totul! Chiar şi federalii veniseră la stadion cu plăcuţa pe care scrie, mare, numele campioanei ediţia 1978-1979: DINAMO. Numai că socoteala a ieşit cu totul altfel. Pentru că Dobrin s-a opus!

Mesajul lui Dobrin către arbitrul Anderco

Plouase mult în ultimele zile, iar piteştenii mergeau la Bucureşti pentru finalul de campionat. Era în 1979. Păreau împăcaţi cu soarta. Bun şi locul doi, că nu poţi să fii mai tare ca miliţienii de la Dinamo, nu? Fiecare îşi făcuse deja planurile pentru vacanţă. Una fără excese, că prime nu prea aveau de ce să mai ia. Pentru locul doi, numai felcitări… Erau însă unii care sperau imposibilul. Unul îşi jurase că va lupta pînă la moarte numai să-i atîrne la gît medalia de campion, altul visase că vor da patru goluri… Când a pus mingea la centrul terenului după golul trei al lui Dinamo, Dobrin i-a spus, liniştit, arbitrului Anderco „Poţi prelungi cît vrei meciul. Dăm un gol mai mult ca ei!”. Şi aşa a fost. S-a terminat 4-3 pentru FC Argeş şi federalii s-au chinut o jumătate de oră pentru ca pe trofeu să nu mai scrie Dinamo, ci FC Argeş. Cine Dumnezeu credea că piteştenii ar fi putut schimba istoria?! Al doilea titlu din istoria echipei pe al cărei act de naştere scria 1953 este poate cea mai dragă poveste a piteşteanului de rînd, fericit că le-a putut da cu tifla şmecherilor de la Bucureşti.

Pe vremea aia, Hala nu era cu „Focul la ei”!

Telu Stancu, căpitanul de echipă al Argeşului de la finalul anilor 70, a povestit cum a trecut acea săptămînă incredibilă. „Înaintea meciului cu Dinamo, Halagian ne-a surprins pe toţi cu strategia lui. Ca niciodată, ne-a lăsat să facem ce vrem şi nu a pus nicio presiune pe noi. Parcă aveam un meci de pregătire… Strategia i-a ieşit la fix”.

A visat că Dobrin va da 4 goluri!

„Arma Secretă” a Argeşului, Viorel Moiceanu, a visat cu o noapte înaintea meciului cu Dinamo că Gicu Dobrin va marca patru goluri! „Nu am spus asta nicidată, pentru că toţi m-ar fi crezut nebun… Visasem că nea Gicu a dat patru goluri! N-a dat el decât unul, dar echipa a dat patru, am bătut pe Dinamo, şi am luat titlul de campioni”, spune Viorel Moiceanu.

„Au vrut să ne fure titlul!”

Preşedinte la FC Argeş era Ion Bebe Barbu, fostă glorie a fotbalului românesc, căpitanul echipei naţionale la meciul România – Anglia disputat la sfârşitul anilor 60. „La numai două zile după ce am bătut pe Dinamo şi am luat titlul, la club au venit inspectorii de la Ministerul de Interne şi, timp de şase luni, zi de zi, au făcut cel mai draconic control financiar din fotbalul românesc, doar, doar vor găsi ceva ca să ne lege. Mi-au spus de la început că, dacă găsesc în contabilitate cinci lei în plus sau minus, mă vor băga în puşcărie şi ne vor lua titlul de campioni! N-au găsit, dar după ce au plecat, eu mi-am dat demisia din postul de preşedinte al clubului”, povesteşte Ion Bebe Barbu, unul din cei mai buni prieteni ai lui Dobrin.

Un singur rând de echipament!

Piteştiul avea o echipă susţinută de partid, dar campioana din 1979 avea un singur rând de echipament mai de Doamne-ajută. „Era , alb, cel cu care am jucat şi la Bucureşti, pe Dinamo. Era făcut la Călăraşi la o fabrică ce lucra numai pentru Adidas. Jucasem un meci amical la Călăraşi, iar ei ne-au dat acel rând de echipament. Niciodată nu s-a pomenit să dăm un tricou spectatorilor. N-am mai fi avut în ce să mai jucăm”, a povestit Ilie Bărbulescu – „Balamuc”.

Trofeul dispărut…

După ce au primit trofeul pentru câştigarea campionatului, conducerea clubului a expus trofeul la o agenţie Loto – Prono din centrul oraşului pentru ca lumea să îl poată admira. În vitrina agenţiei, trofeul a stat două luni, după care a fost luat la club. Din păcate, a dispărut peste câţiva ani şi nimeni nu ştie cine l-a luat.
Ce fotbalişti! Ce echipă!

Gicu Dobrin a fost un fotbalist incredibil. Unul căruia nici duritatea lui Halagian nu avea ce să-i facă. Chiar dacă mai bea câte un şpriţ, în teren era artist. Umplea stadioanele pe unde juca şi aducea victorii pentru FC Argeş. Pe Halagian, prima parte a vieţii Magului din Trivale nici nu-l interesa. Important era ce se întâmpla pe teren. Fără Dobrin, Argeşul nu avea culoare, era şchiop, şi n-ar fi câştigat nicidată campionatul. Şi a mai avut Halagian o mare calitate. Aceea de a şti să aleagă “figuranţii” de primă mînă pe care Dobrin să-i poată mînui în folosul echipei.

„Ţărănuşul”, „Bălălău” şi „CFR-ul”

Cu doi portari de excepţie, Cristian şi Speriatu, Argeşul n-a suferit niciodată la acest capitol. Pe Speri l-a adus de la Slobozia. „Era un ţărănuş care juca desculţ când l-am adus la echipă”, spunea antrenorul despre el. Mihai Zamfir şi Petrică Ivan erau fundaşii de margine. „Bălălău”, porecla lui Zamfir, a ajuns şi la lotul naţional. Şi mai erau Telu Stancu şi Constantin Cârstea -„CFR”, cei care asigurau centrul unei apărări solide

Furnicuţele de la mijlocul terenului care ştiau jocul

Punctul forte al echipei era însă mijlocul. Sevastian Iovănescu – „Sâsâilă”, Gheorghe Chivescu – „Chivarini” şi Ilie Bărbulesu – „Balamuc”, alergau în draci, de parcă n-aveau plămâni. Ştiau jocul şi se puneau în slujba echipei şi mai ales a „Magului” Dobrin. Cum prindeau mingea, i-a dădeau lui Gicu. Iar „Gâscanul” inventa pe loc cea mai bună soluţie. O fetă, un dribling, o pasă măiastră către atacanţi, iar spectacolul şi golurile veneau aproape firesc.

„Colombo” ştia doar să alerge, că mingea îi venea unde trebuie

Tot Gicu a făcut din jucători fără nume, atacanţi de valoare. Cum? Prin pasele incredibile care de multe ori îi surprindeau şi pe ei! Aşa s-au născut Doru Nicolae, Viorel Turcu, Marian Radu, Nicolae Radu, Viorel Moiceanu şi mulţi alţii. „Colombo”, alias Doru Nicolae ştia că în momentul când mingea era la Dobrin, el trebuia doar să sprinteze pe lângă fundaşii adverşi pentru o întîlnire mai sigură decît una dată cu o fată, în oraş.

Golgeterul din Trivale

„Şarpe”, adică Marian Radu II, este pe locul trei în clasamentul golgeterilor din istoria fotbalului românesc. Viorel Moiceanu, sau „Ţăranul” şi „Nenea” – Nicolae Radu III, tot lui Dobrin îi datorează enorm în cariera lor de fotbalişti campioni. Dar şi lui Halagian care a făcut împreună cu Gicu Dobrin, o adevărată campioană din F.C. Argeş.

Cupa României, marele regret!

Cupa României este marele of al violeţilor din Trivale. În această competiţie, lucrurile nu au stat deloc strălucit de-a lungul anilor pentru FC Argeş. O singura dată FC Argeş a fost aproape de această performanţă. În 1965, piteştenii au reuşit să ajungă in finală, dar au pierdut in faţa celor de la Stiinţa Cluj cu 2 – 1. A fost însă semnalul că piteştenii îşi pot face o echipă mare.

A bătut marele Real

Începutul şi sfârşitul anilor 70 au fost cei mai buni din istoria de 56 de ani a lui FC Argeş. În afara titlurilor câştigate în Divizia A, piteştenii au surprins întreaga Europă prin victoria în faţa marelui Real Madrid, meci după care magicianul Dobrin a primit o oferta de transfer la clubul madrilen. Dar Ceauşescu nu l-a lăsat… A mai fost şi victoria în faţa Valenciei lui Mario Alberto Kempes şi a lui Bonhoff. Pletosul Kempes abia ieşise campion mondil cu Argentina, turneul la care ieşise golgeter.

ECHIPA STANDARD

Gheorghe Cristian – M. Zamfir, Cârstea, Stancu, Ivan II – D. Toma, Iovănescu (Bărbulescu), Chivescu , Doru Nicolae – Radu II, Nicolae Dobrin

————————————————————————————————————————————————-

Grupa D

1. CCA 1952

2. Dinamo 1984

3. FC Argeş 1979

4. Petrolul 1963

Cum se stabilesc scorurile:
- cititorii  votează în cursul zilei cînd sînt programate meciurile (între orele 00:00 și 18:00) echipa lor favorită, avînd dreptul la un singur vot pe IP;
- scorul se stabilește în funcție de numărul de voturi primit de o echipă.

VOTEAZĂ FC ARGEŞ pe 21.11.2009

www.cupadelegenda.gsp.ro

1 octombrie 2009 este data la care piteştenii au putut vedea pe viu Cupa Campionilor Europeni. Şi pe câţiva dintre eroii de la Sevilla: Duckadam, Bărbulescu şi Pistol. Surprinzător, a lipsit Radu II, şi el câştigător de CCE şi unul dintre cei mai importanţi marcatori din fotbalul românesc.

În prezent antrenor în Liga a III-a, la FC Cisnădie, Radu II a recunoscut că FC Argeş este un capitol încheiat în cariera şi viaţa sa. „Am venit aici la rugămintea unor prieteni foarte buni. Prefab Modelu tocmai se desfiinţase, aşa că am acceptat”, ne-a spus cel poreclit Şarpe. Elegant, aşa cum era şi când avea mingea la picior, Radu II încearcă să pareze insistenţa noastră de a-l face să răbufnească împotriva celor de la FC Argeş, care l-au uitat sau, pur şi simplu, îl ignoră: „Nu aş vrea să discut despre faptul că pentru mine nu s-a găsit niciun loc în fotbalul argeşean”. Relativ la absenţa de la turneul Cupei Campionilor Europeni, fosta gheată de aur a României are o explicaţie simplă: „Am fost prezent, dar la Sibiu. În momentul respectiv eram chiar acolo. Apoi, eu am câştigat Cupa Campionilor Europeni cu Steaua, nu cu FC Argeş”.

„Să fie foarte clar, eu am rupt-o cu fotbalul argeşean de foarte mult timp. Cred că din echipa care a câştigat campionatul în ’79 sunt cam singurul care nu şi-a găsit un loc în fotbalul piteştean. Fie antrenor, fie în conducerea clubului. după ce m-am lăsat de fotbal, cu toate că am jucat foarte mult timp la Piteşti. Pentru mine, FC Argeş reprezintă ceva de domeniul trecutului. Rămân doar amintirile frumoase din perioada când jucam în Trivale. P’ăstea n-are cine să mi le ia… Poate că am dat prea mult pentru fotbalul argeşean. Am jucat aici 12 campionate şi nimeni nu s-a gândit la mine, Piteştiul este ceva prea îndepărtat”, spune cu regret Marin Radu. Încă iubit de suporteri, Şarpe nu exclude însă o revenire acasă: „Oricum nu o să mă dau în spate dacă vreodată va exista o ofertă de a antrena la FC Argeş, în fond asta e meseria mea. Mai mult, sunt legat sufleteşte de acest club”.

Sursa: Jurnal de Argeş, Marius Ionel